Zâmbete pentru suceveni

Cercetaşii României organizează o campanie de Free hugs prin oraşul Suceava. Principalul scop al acestei acţiuni este acela de a aduce un zâmbet pe chipul sucevenilor şi acest lucru sperăm să fie posibil cu o simplă strângere în braţe din partea cercetaşilor.

Echipaţi cu cămăşile cercetăşeşti şi eşarfele corespunzătoare vom porni acţiunea în parcul central. Apoi ne vom continua drumul, fiind asemeni unui mic traseu, prin parcul de la steaguri – prin faţa magazinului Bucovina – parcul de lângă Bucovina – parcul de la universitate – parcul de copii de pe Mărăşeşti – parcul SFM – zona pietonală din centru urmând să ne întoarcem în parcul central.

În paralel vom încerca să îndulcim şi copiii cu câteva dulciuri.

Apoi, spre seară, la ora 18:00 cel târziu, copii şi adulţi de orice vârste, sunt aşteptaţi în faţa McDonalds-ului. Ne vom deplasa în parcul Şipote de la baza cetăţii ( înainte de a urca scările ), urmând o serie îndelungată de aproximativ, 2 – 3 ore de jocuri cu specific cercetăşesc care credem că o să vă placă. După jocuri ne tragem sufletul şi închemeim seara la o cântare cu cercetaşii, la care vă invităm să cântaţi şi voi dacă ştiţi cântecele la chitară. Sperăm să facem acest moment de seară în jurul unui foc de tabără. Spun “sperăm” pentru că încă nu am obţinut aprobarea pentru a aprinde focul în acea zonă, dar încă lucrăm la acest punct.

În paralel, vom avea o mică expoziţie de eşarfe cercetăşeşti şi amintiri capturate în timpul unor activităţi şi campuri la care Suceava a participat, mai pe scurt, cercetăşia în poze.

Categorii de vârstă:
Lupişori: 6 – 10 ani.
Temerari: 10 – 14 ani.
Exploratori: 14 – 18 ani.
Seniori: 18 – 24 ani.
Lideri: >24 ani…

Aşa că vă aşteptăm cu mic cu mare la Free Hugs apoi la câteva jocuri specifice.
Deviza cercetaşilor: Gata oricând.

Ps. Vor fi şi mici cadouri :D.

Leave a Reply

Your email address will not be published.